Obiectivul universal valabil al activităţii este (re)dobândirea funcţionalităţii şi independenţei.
Astfel tratamentul kinetic trebuie condus spre următoarele rezultate:
– schimbarea posturii nefireşti a copilului
– reducerea hipertoniei, a spasticităţii sau a spasmelor intermitente, astfel încât mişcarea să se facă fără efort deosebit, creşterea tonusului muscular la elevii cu paralizii flasce, atetozici sau atoxici
– dezvoltarea mişcărilor importante: controlul capului, întoarcerea de pe o parte pe alta, şederea, îngenuncherea, staţiunea bipedă şi mersul
– reeducarea echilibrului în toate poziţiile şi activităţile
– reeducarea sensibilităţii şi a propriocepţiei
– prevenirea contracturilor şi a diformităţilor la copii mici şi ameliorarea la copii mari
– învăţarea mişcărilor obişnuite vieţii de toate zilele.
În funcţie de fiecare copil, programele de terapie de recuperare diferă prin modul de abordare. Astfel, cu unii copii programul de exerciţii este efectuat strict, după comandă, iar cu alţii, terapia se face sub formă de jocuri.